Book of Isaiah, глава 51

ÑAscultaţi-Mă, voi, care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre st‚nca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.

Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam, şi spre Sara care v-a născut; căci l-am chemat, c‚nd era numai el singur, l-am binecuv‚ntat şi Ónmulţit.

Tot astfel, Domnul are milă de Sion, şi m‚ng‚ie toate dăr‚măturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, şi păm‚ntul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi mijlocul lui, mulţumiri şi c‚ntări de laudă.

Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi Legea, şi voi pune Legea Mea lumină popoarelor.

Neprihănirea Mea este aproape, m‚ntuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui Ón Mine, şi se vor Óncrede Ón braţul Meu.

Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi Ón jos pe păm‚nt! Căci cerurile vor pieri ca un fum, păm‚ntul se va preface Ón zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar m‚ntuirea Mea va dăinui Ón veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sf‚rşit.

Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai Ón inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor.

Căci Ói va m‚nca molia ca pe o haină, şi-i va roade viermele cum roade l‚na; dar neprihănirea Mea va dăinui Ón veci, şi m‚ntuirea Mea se va Óntinde din veac Ón veac.î Trezeşte-te, trezeşte-te şi Ómbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca Ón zilele de odinioară, şi Ón veacurile din vechime! Oare n-ai dobor‚t Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul?

Nu eşti Tu acela, care ai uscat marea, apele ad‚ncului celui mare, şi ai croit Ón ad‚ncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?

Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor Óntoarce, vor veni Ón Sion cu c‚ntări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va Óncununa capul; Ói va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.

Eu, Eu vă m‚ng‚i. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba, şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a Óntins cerurile şi a Óntemeiat păm‚ntul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, Ónaintea m‚niei asupritorului, c‚nd umblă să te nimicească? Unde este m‚nia asupritorului?

Œn cur‚nd cel Óncovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri Ón groapă, şi nu va duce lipsă de p‚ine.

Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care st‚rnesc marea şi fac să-i urle valurile, şi al cărui Nume este Domnul oştirilor.

Eu pun cuvintele Mele Ón gura ta, şi te acopăr cu umbra m‚inii Mele, ca să Óntind ceruri noi şi să Óntemeiez un păm‚nt nou, şi să zic Sionului: ,Tu eşti poporul Meu!í Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te, Ierusalime, care ai băut din m‚na Domnului potirul m‚niei Lui, care ai băut, ai sorbit p‚nă Ón fund potirul ameţelii!

Căci nu este nici unul, care să-l călăuzească, din toţi copiii pe care i-a născut, nu este nici unul, care să-l ia de m‚nă din toţi copiii pe care i-a crescut.

Am‚ndouă aceste lucruri ţi s-au Ónt‚mplat: ñ dar cine te va pl‚nge? ñ pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. ñ ,Cum să te m‚ng‚i eu?í Fiii tăi, leşinaţi, zăceau Ón toate colţurile uliţelor, ca cerbul Óntr-un laţ, plini de m‚nia Domnului, şi de mustrarea Dumnezeului tău.

De aceea, nenorocitule, beat ce eşti, dar nu de vin, ascultă: ,Aşa vorbeşte Domnul tău, Domnul, Dumnezeul tău, care apără pe poporul Lui: ,Iată că Óţi iau din m‚nă potirul ameţelii, potirul m‚niei Mele, că să nu mai bei din el!

Şi Ól voi pune Ón m‚na asupritorilor tăi, care Óţi ziceau: ,Œndoaie-te, ca să trecem peste tine!î Œţi făceai atunci spinarea ca un păm‚nt, şi ca o uliţă pentru trecători.