First Epistle of John, глава 3

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.

Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat Óncă. Dar ştim că atunci c‚nd Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Œl vom vedea aşa cum este.

Oricine are nădejdea aceasta Ón El, se curăţă, după cum El este curat.

Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.

Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi Ón El nu este păcat.

Oricine răm‚ne Ón El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.

Copilaşilor, nimeni să nu vă Ónşele! Cine trăieşte Ón neprihănire, este neprihănit, cum El Ónsuşi este neprihănit.

Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la Ónceput. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că săm‚nţa Lui răm‚ne Ón el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte Ón neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.

Căci vestirea, pe care aţi auzit-o de la Ónceput, este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.

Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.

Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, răm‚ne Ón moarte.

Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică răm‚n‚nd Ón el.

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.

Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său Ón nevoie, şi Óşi Ónchide inima faţă de el, cum răm‚ne Ón el dragostea de Dumnezeu?

Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.

Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr, şi ne vom linişti inimile Ónaintea Lui, ori Ón ce ne os‚ndeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare dec‚t inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.

Preaiubiţilor, dacă nu ne os‚ndeşte inima noastră, avem Óndrăzneală la Dumnezeu.

Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut Ónaintea Lui.

Şi porunca Lui este să credem Ón Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.

Cine păzeşte poruncile Lui, răm‚ne Ón El, şi El Ón el. Şi cunoaştem că El răm‚ne Ón noi prin Duhul, pe care ni L-a dat.