1 Kings, глава 6

Œn al patru sute optzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a zidit casa Domnului, Ón al patrulea an al domniei lui peste Israel, Ón luna Ziv, care este luna a doua.

Casa pe care a zidit-o Ómpăratul Solomon Domnului, era lungă de şaizeci de coţi, lată de douăzeci, şi Ónaltă de treizeci.

Pridvorul dinaintea templului casei avea o lungime de douăzeci de coţi, Ón lăţimea casei, şi zece coţi lărgime Ón faţa casei.

Œmpăratul a făcut casei ferestre largi Ónăuntru şi str‚mte afară.

A zidit lipite de zidul casei mai multe r‚nduri de odăi, unul peste altul, de jur Ómprejur, care Ónconjurau zidurile casei, Templul şi sf‚ntul locaş; şi a făcut astfel odăi lăturalnice de jur Ómprejur.

Catul de jos era lat de cinci coţi, cel de la mijloc de şase coţi, iar al treilea de şapte coţi; căci pe partea de afară a casei a făcut arcade str‚mte Ómprejur ca grinzile să nu fie prinse Ón zidurile casei.

C‚nd s-a zidit casa, s-au Óntrebuinţat pietre cioplite gata Ónainte de a fi aduse acolo, aşa că nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fier nu s-au auzit Ón casă Ón timpul zidirii.

Intrarea odăilor din catul de jos era Ón partea dreaptă a casei; Ón catul de la mijloc te suiai pe o scară cotită, şi tot aşa de la catul de mijloc la al treilea.

După ce a isprăvit de zidit casa, Solomon a acoperit-o cu sc‚nduri şi cu grinzi de cedru.

A făcut de cinci coţi de Ónalte fiecare din caturile dimprejurul Óntregii case, şi le-a legat de casă prin lemne de cedru.

Domnul a vorbit lui Solomon, şi i-a zis: ÑTu zideşti casa aceasta! Dacă vei umbla după legile Mele, dacă vei Ómplini or‚nduirile Mele, dacă vei păzi şi vei urma toate poruncile Mele, voi Ómplini faţă de tine făgăduinţa pe care am făcut-o tatălui tău David, voi locui Ón mijlocul copiilor lui Israel, şi nu voi părăsi pe poporul Meu Israel.î După ce a isprăvit de zidit casa, Solomon i-a Ómbrăcat zidurile pe dinăuntru cu sc‚nduri de cedru, de la pardoseală p‚nă la tavan; a Ómbrăcat astfel Ón lemn partea dinăuntru, şi a acoperit pardoseala casei cu sc‚nduri de chiparos.

A Ómbrăcat cu sc‚nduri de cedru cei douăzeci de coţi ai fundului casei, de la pardoseală p‚nă Ón creştetul zidurilor, şi a păstrat locul acesta ca să facă din el Sf‚nta Sfintelor, Locul prea sf‚nt.

Cei patruzeci de coţi de dinainte alcătuiau Casa, adică Templul.

Lemnul de cedru dinăuntru avea săpături de colocinţi, şi flori deschise; totul era de cedru, nu se vedea nici o piatră.

Solomon a pregătit Locul prea sf‚nt Ónăuntru Ón mijlocul casei, ca să aşeze acolo chivotul legăm‚ntului Domnului.

Locul prea sf‚nt avea douăzeci de coţi lungime, douăzeci de coţi lăţime, şi douăzeci de coţi Ónălţime. Solomon l-a căptuşit cu aur curat. A făcut Ónaintea Locului prea sf‚nt un altar de lemn de cedru, şi l-a acoperit cu aur.

Partea dinăuntru a casei a căptuşit-o cu aur, şi a prins perdeaua dinăuntru Ón lănţişoare de aur Ónaintea Locului prea sf‚nt, pe care l-a acoperit cu aur.

A căptuşit toată casa cu aur, casa Óntreagă, şi a acoperit cu aur tot altarul care era Ónaintea Locului prea sf‚nt.

Œn Locul prea sf‚nt a făcut doi heruvimi de lemn de măslin sălbatic, Ónalţi de zece coţi.

Fiecare din cele două aripi ale unuia din heruvimi avea cinci coţi, ceea ce făcea zece coţi de la capătul uneia din aripile lui p‚nă la capătul celeilalte.

Al doilea heruvim avea tot zece coţi. Măsura şi chipul erau aceleaşi pentru am‚ndoi heruvimii.

Œnălţimea fiecăruia din cei doi heruvimi era de zece coţi.

Solomon a aşezat heruvimii Ón mijlocul casei, Ón partea dinăuntru. Aripile lor erau Óntinse; aripa celui dint‚i atingea un zid, şi aripa celui de al doilea atingea celălalt zid; iar celelalte aripi ale lor se Ónt‚lneau la capete Ón mijlocul casei.

Solomon a acoperit şi heruvimii cu aur.

Pe toate zidurile casei de jur Ómprejur, Ón partea din fund şi Ón faţă, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise.

A acoperit pardoseala casei cu aur, Ón partea din fund şi Ón faţă.

La intrarea Locului prea sf‚nt a făcut două uşi din lemn de măslin sălbatic; pragul de sus şi uşiorii uşilor erau Ón cinci muchii.

Cele două uşi erau făcute din lemn de măslin sălbatic. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici, şi de flori deschise, şi le-a acoperit cu aur, a Óntins aurul şi peste heruvimi şi peste finici.

A făcut de asemenea pentru poarta Templului, nişte uşiori de lemn de măslin sălbatic, Ón patru muchii, şi cu două uşi de lemn de chiparos; fiecare uşă era făcută din două sc‚nduri despărţite.

A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise, şi le-a acoperit cu aur, pe care l-a Óntins pe săpătura de chipuri.

A zidit şi curtea dinăuntru din trei r‚nduri de pietre cioplite şi dintr-un r‚nd de grinzi de cedru.

Œn anul al patrulea, Ón luna Ziv, s-au pus temeliile casei Domnului; şi Ón anul al unsprezecelea, Ón luna Bul, care este a opta lună, casa a fost isprăvită Ón toate părţile ei şi aşa cum trebuia să fie. Œn timp de şapte ani a zidit-o Solomon.