2 Chronicles, глава 23

Œn al şaptelea an, Iehoiada s-a Ómbărbătat, şi a făcut legăm‚nt cu căpeteniile peste sute. Aceştia erau: Azaria, fiul lui Ieroham, Ismael, fiul lui Iohanan, Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, şi Elişafat, fiul lui Zicri.

Au străbătut toată ţara lui Iuda, şi au str‚ns pe Leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familii din Israel; şi au venit la Ierusalim.

Toată adunarea a făcut legăm‚nt cu Ómpăratul Ón Casa lui Dumnezeu. Şi Iehoiada le-a zis: ÑIată că fiul Ómpăratului va domni, cum a spus Domnul cu privire la fiii lui David.

Iată ce veţi face. A treia parte din voi, care intră de slujbă Ón ziua Sabatului, preoţi şi Leviţi, să facă paza pragurilor; altă treime să stea Ón casa Ómpăratului, şi o treime la poarta Iesod. Tot poporul să fie Ón curţile Casei Domnului.

Nimeni să nu intre Ón Casa Domnului, afară de preoţii şi Leviţii de slujbă: ei să intre, căci sunt sfinţi. Şi tot poporul să facă de strajă cu privire la porunca Domnului.

Leviţii să Ónconjoare pe Ómpărat din toate părţile, fiecare cu armele Ón m‚nă, şi oricine va intra Ón casă să fie omor‚t. Voi să fiţi pe l‚ngă Ómpărat, c‚nd va intra şi c‚nd va ieşi.î Leviţii şi tot Iuda au Ómplinit toate poruncile pe care le dăduse preotul Iehoiada. Şi-au luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau Ón slujbă şi pe cei ce ieşeau din slujbă Ón ziua Sabatului; căci preotul Iehoiada nu scutise pe nici una din cete.

Preotul Iehoiada a dat sutaşilor suliţele şi scuturile, mari şi mici, care veneau de la Ómpăratul David, şi care se aflau Ón Casa lui Dumnezeu.

A aşezat tot poporul, fiecare cu arma Ón m‚nă, de la partea dreaptă p‚nă la partea st‚ngă a casei, l‚ngă altar şi l‚ngă casă de jur Ómprejurul Ómpăratului.

Au adus Ónainte pe fiul Ómpăratului, i-au pus cununa Ómpărătească şi mărturia, şi l-au făcut Ómpărat. Şi Iehoiada şi fiii săi l-au uns, şi au zis: ÑTrăiască Ómpăratul.î Atalia a auzit zarva poporului care alerga şi mărea pe Ómpărat, şi a venit la popor Ón Casa Domnului.

S-a uitat. Şi iată că, Ómpăratul stătea pe scaunul său Ómpărătesc la intrare. Căpeteniile şi tr‚mbiţele erau l‚ngă Ómpărat; tot poporul ţării se bucura, şi sunau din tr‚mbiţe, iar c‚ntăreţii cu instrumentele de muzică ziceau c‚ntările de laudă. Atalia şi-a sf‚şiat hainele, şi a zis: ÑV‚nzare! V‚nzare!î Atunci preotul Iehoiada, scoţ‚nd pe sutaşi, care erau Ón fruntea oştirii, le-a zis: ÑScoateţi-o afară din şiruri, şi oricine o va urma, să fie ucis.î Căci preotul zisese: ÑN-o omor‚ţi Ón Casa Domnului.î I-au făcut loc, şi s-a dus la casa Ómpăratului pe intrarea porţii cailor: şi au omor‚t-o acolo.

Iehoiada a făcut Óntre el, tot poporul şi Ómpărat, un legăm‚nt prin care aveau să fie poporul Domnului.

Tot poporul a intrat Ón casa lui Baal, şi au dăr‚mat-o; i-au sfăr‚mat altarele şi chipurile, şi au ucis Ónaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal.

Iehoiada a Óncredinţat slujbele Casei Domnului Ón m‚inile preoţilor, Leviţilor, pe care-i Ómpărţise David Ón Casa Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris Ón legea lui Moise, Ón mijlocul bucuriilor şi c‚ntărilor, după r‚nduiala lui David.

A pus uşieri la porţile Casei Domnului, ca să nu intre nimeni spurcat prin ceva.

A luat pe sutaşi, pe oamenii cu vază, pe cei ce aveau putere peste popor, şi pe tot poporul ţării, şi a pogor‚t pe Ómpărat din Casa Domnului. Au intrat Ón casa Ómpăratului pe poarta de sus, şi au pus pe Ómpărat pe scaunul de domnie al Ómpărăţiei.

Tot poporul ţării se bucura, şi cetatea era liniştită. Pe Atalia o omor‚seră cu sabia.