2 Chronicles, глава 30

Ezechia a trimis soli Ón tot Israelul şi Iuda, şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase, ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştele Ón cinstea Domnului, Dumnezeul lui Israel.

Œmpăratul, căpeteniile lui, şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim, ca Paştele să fie prăznuite Ón luna a doua; căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentru că preoţii nu se sfinţiseră Ón număr destul de mare şi poporul nu se adunase la Ierusalim.

Lucrul av‚nd Óncuviinţarea Ómpăratului şi a Óntregii adunări, au hotăr‚t să dea de veste Ón tot Israelul, de la Beer-Şeba p‚nă la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştele Ón cinstea Domnului, Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris.

Alergătorii s-au dus cu scrisorile Ómpăratului şi căpeteniilor lui Ón tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca Ómpăratului, au zis: ÑCopii ai lui Israel, Óntoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi Israel, ca să Se Óntoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din m‚na Ómpăraţilor Asiriei.

Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au păcătuit Ómpotriva Domnului, Dumnezeului părinţilor lor, şi pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeţi.

Nu vă Ónţepeniţi grumazul, ca părinţii voştri; daţi m‚na Domnului, veniţi la sf‚ntul Lui locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca m‚nia Lui aprinsă să se abată de la voi.

Dacă vă Óntoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi, şi se vor Óntoarce Ón ţară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv şi Óndurător, şi nu-Şi va Óntoarce Faţa de la voi, dacă vă Óntoarceţi la El.î Alergătorii au mers astfel din cetate Ón cetate prin ţara lui Efraim şi Manase, p‚nă la Zabulon. Dar ei r‚deau şi Óşi băteau joc de ei.

Œnsă c‚ţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon, s-au smerit şi au venit la Ierusalim.

Œn Iuda, de asemenea, m‚na lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă ca să-i facă să Ómplinească porunca Ómpăratului şi a căpeteniilor, după cuv‚ntul Domnului.

Un popor Ón mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea azimilor Ón luna a doua: a fost o adunare foarte mare.

S-au sculat, şi au Óndepărtat altarele pe care se jertfea Ón Ierusalim şi pe toate acelea pe care se aducea tăm‚ie, şi le-au aruncat Ón p‚r‚ul Chedron.

Au jertfit apoi Paştele Ón ziua a patrusprezecea a lunii a doua. Preoţii şi Leviţii, plini de ruşine, s-au sfinţit, şi au adus arderi de tot Ón Casa Domnului.

Ei şedeau Ón locul lor obişnuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau s‚ngele, pe care-l luau din m‚na Leviţilor.

Fiindcă Ón adunare erau mulţi inşi, care nu se sfinţiseră, Leviţii au junghiat ei jertfele de Paşte pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le Ónchine Domnului.

Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon nu se curăţiseră, şi au m‚ncat Paştele nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zic‚nd: ÑDomnul, care este bun, să ierte pe toţi cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n-au făcut sf‚nta curăţire!î Domnul a ascultat pe Ezechia, şi a iertat poporul.

Astfel copiii lui Israel, care se aflau la Ierusalim, au prăznuit sărbătoarea azimilor, şapte zile, cu mare bucurie. Şi, Ón fiecare zi, Leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau Ón cinstea Lui.

Ezechia a vorbit inimii tuturor Leviţilor, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au m‚ncat dobitoacele jertfite, aduc‚nd jertfe de mulţumire, şi lăud‚nd pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie Óncă şapte zile.

Căci Ezechia, Ómpăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi, iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi, şi mulţi preoţi se sfinţiseră.

Şi s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii şi Leviţii, şi tot poporul venit din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel sau aşezaţi Ón Iuda.

A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, Ómpăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva.

Preoţii şi Leviţii s-au sculat şi au binecuv‚ntat poporul. Glasul lor a fost auzit, şi rugăciunea lor a ajuns p‚nă la ceruri, p‚nă la locuinţa sf‚ntă a Domnului.