Acts of the Apostles, глава 7

Marele preot a zis: ÑAşa stau lucrurile?î Ştefan a răspuns: ÑFraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, c‚nd era Ón Mesopotamia, Ónainte ca să se aşeze Ón Haran.

Şi i-a zis: ,Ieşi din ţara ta şi din familia ta, şi du-te Ón ţara, pe care ţi-o voi arăta.î El a ieşit atunci din ţara Haldeilor, şi s-a aşezat Ón Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat Ón ţara aceasta, Ón care locuiţi voi acum.

Din ţara aceea nu i-a dat nimic Ón stăp‚nire, nici măcar o palmă deloc, ci i-a făgăduit că i-o va da Ón stăp‚nire lui, şi seminţei lui după el, măcar că n-avea nici un copil.

Dumnezeu i-a spus că săm‚nţa lui va locui Óntr-o ţară străină, va fi robită, şi va fi chinuită patru sute de ani.

,Dar neamul, căruia Ói vor fi robi, Ól voi judeca Euí, a zis Dumnezeu. ,După aceea, vor ieşi, şi-Mi vor sluji Ón locul acesta.í Apoi i-a dat legăm‚ntul tăierii Ómprejur; şi astfel Avraam, c‚nd a născut pe Isaac, l-a tăiat Ómprejur Ón ziua a opta; Isaac a născut şi a tăiat Ómprejur pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.

Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au v‚ndut, ca să fie dus Ón Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el, şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat Ónţelepciune şi trecere Ónaintea lui Faraon, Ómpăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.

A venit o foamete Ón tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi părinţii noştri nu găseau merinde.

Iacov a auzit că Ón Egipt era gr‚u, şi a trimis pe părinţii noştri Ónt‚iaşi dată acolo.

Şi c‚nd au venit a doua oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, şi Faraon a aflat din ce neam era Iosif.

Apoi Iosif a trimis să cheme pe tatăl său Iacov şi pe toată familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.

Iacov s-a pogor‚t Ón Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri.

Şi au fost strămutaţi la Sihem, şi puşi Ón morm‚ntul, pe care Ól cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui Emor, Ón Sihem.

Se apropia vremea c‚nd trebuia să se Ómplinească făgăduinţa, pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s-a Ónmulţit Ón Egipt, p‚nă c‚nd s-a ridicat un alt Ómpărat, care nu cunoştea pe Iosif.

Œmpăratul acesta a uneltit Ómpotriva neamului nostru, şi a chinuit pe părinţii noştri, p‚nă acolo ca să-şi lepede pruncii, ca să nu trăiască.

Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos Ónaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni Ón casa tatălui său.

Şi c‚nd a fost lepădat, l-a luat fiica lui Faraon, şi l-a crescut ca pe copilul ei.

Moise a Ónvăţat toată Ónţelepciunea Egiptenilor, şi era puternic Ón cuvinte şi Ón fapte.

El avea patruzeci de ani, c‚nd i-a venit Ón inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.

A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, şi a omor‚t pe Egiptean.

Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin m‚na lui le va da izbăvirea; dar n-au priceput.

A doua zi, c‚nd se băteau ei, Moise a venit Ón mijlocul lor, şi i-a Óndemnat la pace. ,Oamenilorí, a zis el, ,voi sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?í Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a Ómbr‚ncit, şi i-a zis: ,Cine te-a pus pe tine stăp‚nitor şi judecător peste noi?

Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omor‚t ieri pe Egiptean?í La auzul acestor vorbe, Moise a fugit, şi s-a dus de a locuit ca străin Ón păm‚ntul Madian, unde a născut doi fii.

Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un Ónger Ón pustia muntelui Sinai, Ón para focului unui rug.

Moise, c‚nd l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; şi, pe c‚nd se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului, care i-a zis: ,Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov.í Şi Moise, tremur‚nd, n-a Óndrăznit să se uite.

Domnul i-a zis: ,Scoate-ţi Óncălţămintea din picioare, căci locul pe care stai, este un păm‚nt sf‚nt.

Am văzut suferinţa poporului Meu, care este Ón Egipt, le-am auzit gemetele, şi M-am pogor‚t să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite Ón Egipt.í Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, c‚nd au zis: ,Cine te-a pus pe tine stăp‚nitor şi judecător?í Dumnezeu l-a trimis ca stăp‚nitor şi izbăvitor, cu ajutorul Óngerului, care i se arătase Ón rug.

El i-a scos din Egipt, şi a făcut minuni şi semne Ón Egipt, la Marea Roşie, şi Ón pustie, patruzeci de ani.

Acest Moise a zis fiilor lui Israel: ,Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine: de el să ascultaţi.î El este acela care, Ón adunarea Israeliţilor din pustie, cu Óngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.

Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, Ón inimile lor, s-au Óntors spre Egipt, şi au zis lui Aaron: ,Fă-ne nişte dumnezei, care să meargă Ónaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.í Şi Ón zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului, şi s-au bucurat de lucrul m‚inilor lor.

Atunci Dumnezeu S-a Óntors de la ei, şi i-a dat să se Ónchine oştirii cerului, după cum este scris Ón cartea proorocilor: ,Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani Ón pustie, casă a lui Israel?Ö Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă Ónchinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.í Părinţii noştri aveau Ón pustie cortul Ónt‚lnirii, aşa cum Ól r‚nduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul, pe care-l văzuse.

Şi părinţii noştri l-au adus, la r‚ndul lor, sub povăţuirea lui Iosua, c‚nd au intrat Ón ţara stăp‚nită de Neamurile, pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo p‚nă Ón zilele lui David.

David a căpătat milă Ónaintea lui Dumnezeu, şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.

Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.

Dar Cel Prea Œnalt nu locuieşte Ón locaşuri făcute de m‚ini omeneşti, cum zice proorocul: ,Cerul este scaunul Meu de domnie, şi păm‚ntul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Œmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?

N-a făcut m‚na Mea toate aceste lucruri?Öî ÖîOameni tari la cerbice, netăiaţi Ómprejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă Ómpotriviţi Duhului Sf‚nt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.

Pe care din prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omor‚t pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi v‚ndut acum, şi L-aţi omor‚t.

voi, care aţi primit Legea dată prin Óngeri, şi n-aţi păzit-o!Öî C‚nd au auzit ei aceste vorbe, Ói tăia pe inimă, şi scr‚şneau din dinţi Ómpotriva lui.

Dar Ştefan, plin de Duhul Sf‚nt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus st‚nd Ón picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: ÑIată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului st‚nd Ón picioare la dreapta lui Dumnezeu.î Ei au Ónceput atunci să răcnească, şi-au astupat urechile, şi s-au năpustit toţi Óntr-un g‚nd asupra lui.

L-au t‚r‚t afară din cetate, şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui t‚năr, numit Saul.

Şi aruncau cu pietre Ón Ştefan, care se ruga şi zicea: ÑDoamne Isuse, primeşte duhul meu!î Apoi a Óngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: ÑDoamne, nu le ţine Ón seamă păcatul acesta!î Şi după aceste vorbe, a adormit.