Book of Deuteronomy, глава 27

Moise şi bătr‚nii lui Israel au dat următoarea poruncă poporului: ÑPăziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi.

După ce veţi trece Iordanul, ca să intraţi Ón ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să ridici nişte pietre mari, şi să le tencuieşti cu var.

Să scrii pe pietrele acestea toate cuvintele din legea aceasta, după ce vei trece Iordanul, ca să intri Ón ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, ţară Ón care curge lapte şi miere, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi.

După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var.

Acolo, să zideşti un altar Domnului, Dumnezeului tău, un altar de pietre, peste care să nu treacă fierul; din pietre Óntregi să zideşti altarul Domnului, Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului, Dumnezeului tău; să aduci jertfe de mulţumire, şi să măn‚nci acolo şi să te bucuri Ónaintea Domnului, Dumnezeului tău.

Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele legii acesteia, săp‚ndu-le foarte desluşit.î Moise şi preoţii din neamul Leviţilor au vorbit Óntregului Israel, şi au zis: ÑIsraele, ia aminte şi ascultă! Astăzi, tu te-ai făcut poporul Domnului, Dumnezeului tău.

Să asculţi de glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi să Ómplineşti poruncile şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi.î Œn aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului: ÑDupă ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin, să stea pe muntele Garizim, ca să binecuv‚nteze poporul; iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali, să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul.

Şi Leviţii să ia cuv‚ntul, şi să spună cu glas tare Óntregului Israel: ÑBlestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o ur‚ciune Ónaintea Domnului, un lucru ieşit din m‚ini de meşter, şi care-l va pune Óntr-un loc ascuns!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică Ónvelitoarea tatălui său!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui Ón ascuns!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse s‚ngele celui nevinovat!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î ÑBlestemat să fie cine nu va Ómplini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!î ñ Şi tot poporul să răspundă: ÑAmin!î