Book of Ezra, глава 3

C‚nd a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau Ón cetăţile lor. Atunci poporul s-a str‚ns ca un singur om la Ierusalim.

Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi preoţii şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, cu fraţii săi, s-au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris Ón Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.

Au aşezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele ţării, şi au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineaţă şi de seară.

Au prăznuit sărbătoarea corturilor, cum este scris, şi au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.

După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă şi pentru toate sărbătorile Ónchinate Domnului, afară de cele pe care le aducea fiecare, ca daruri de bună voie Domnului.

Din cea dint‚i zi a lunii a şaptea, au Ónceput să aducă Domnului arderi de tot. Œnsă temeliile Templului Domnului nu erau Óncă puse.

Au dat argint cioplitorilor de piatră şi t‚mplarilor, şi merinde, băuturi şi untdelemn Sidonienilor şi Tirienilor, ca să aducă pe mare p‚nă la Iafo lemne de cedru din Liban, după Ónvoirea dată de Cir, Ómpăratul Perşilor.

Œn al doilea an de la venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, Ón luna a doua, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, cu ceilalţi fraţi ai lor, preoţi şi Leviţi, şi toţi cei ce se Óntorseseră din robie la Ierusalim, s-au pus pe lucru şi au Ónsărcinat pe Leviţii de la douăzeci de ani Ón sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.

Şi Iosua, cu fiii şi fraţii săi, Cadmiel, cu fiii săi, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad, cu fiii şi fraţii lor Leviţii, s-au pregătit toţi, ca un om, să vegheze asupra celor ce lucrau la casa lui Dumnezeu.

C‚nd au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au aşezat pe preoţi Ón veşminte, cu tr‚mbiţe, şi pe Leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după r‚nduiala lui David, Ómpăratul lui Israel.

C‚ntau, mărind şi lăud‚nd pe Domnul prin aceste cuvinte: ÑCăci este bun, căci Óndurarea Lui pentru Israel ţine Ón veac!î Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăud‚nd pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului.

Dar mulţi din preoţi şi Leviţi, şi din capii de familii mai Ón v‚rstă, care văzuseră casa dint‚i, pl‚ngeau tare, c‚nd se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia. Mulţi alţii Óşi arătau bucuria prin strigăte, aşa Ónc‚t nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul pl‚nsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.