Letter to the Hebrews, глава 10

Œn adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu Ónfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc neÓncetat Ón fiecare an, să facă desăv‚rşiţi pe cei ce se apropie.

Altfel, n-ar fi Óncetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?

Dar aducerea aminte a păcatelor este Ónnoită din an Ón an, tocmai prin aceste jertfe; căci este cu neputinţă ca s‚ngele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.

De aceea, c‚nd intră Ón lume, El zice: ÑTu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.

Atunci am zis: ÑIată-Mă (Ón sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!î După ce a zis Ónt‚i: ÑTu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcatî, (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: ÑIată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.î El desfiinţează astfel pe cele dint‚i, ca să pună Ón loc pe a doua.

Prin această Ñvoieî am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.

Şi, pe c‚nd orice preot face slujba Ón fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.

Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăv‚rşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sf‚nt. Căci, după ce a zis: ÑIată legăm‚ntul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele Ón inimile lor, şi le voi scrie Ón mintea lorî, adaugă: ÑŞi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.î Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin s‚ngele lui Isus avem o intrare slobodă Ón Locul prea sf‚nt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: ñ şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.

Să veghem unii asupra altora, ca să ne Óndemnăm la dragoste şi la fapte bune.

Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne Óndemnăm unii pe alţii, şi cu at‚t mai mult, cu c‚t vedeţi că ziua se apropie.

Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai răm‚ne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare Ónfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Cine a călcat Legea lui Moise, este omor‚t fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu c‚t mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca Ón picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va p‚ngări s‚ngele legăm‚ntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

Căci ştim cine este Cel ce a zis: ÑA Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!î Şi Ón altă parte: ÑDomnul va judeca pe poporul Său.î Grozav lucru este să cazi Ón m‚inile Dumnezeului celui viu!

Aduceţi-vă aminte de zilele de la Ónceput, c‚nd, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe: pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte Ón mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.

Œn adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi Ón ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.

Să nu vă părăsiţi dar Óncrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!

Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi Ómplinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.

ÑŒncă puţină, foarte puţină vremeî, şi ÑCel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.

Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă Ónapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere Ón el.î Noi Ónsă nu suntem din aceia care dau Ónapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru m‚ntuirea sufletului.