Letter to the Hebrews, глава 11

Şi credinţa este o Óncredere neclintită Ón lucrurile nădăjduite, o puternică Óncredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.

Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuv‚ntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună dec‚t Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el Óncă, măcar că este mort.

Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe păm‚nt, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu Ól mutase. Căci Ónainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

Prin credinţă Noe, c‚nd a fost Ónştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care Óncă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sf‚ntă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a os‚ndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.

Prin credinţă Avraam, c‚nd a fost chemat să plece Óntr-un loc, pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.

Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el Ón ţara făgăduinţei, ca Óntr-o ţară care nu era a lui, şi a locuit Ón corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau Ómpreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.

Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.

Prin credinţă şi Sara, cu toată v‚rsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut Ón credincioşia Celui ce-i făgăduise.

De aceea, dintr-un singur om, şi Óncă un om aproape mort, s-a născut o săm‚nţă Ón mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

Œn credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe păm‚nt.

Cei ce vorbesc Ón felul acesta, arată desluşit că sunt Ón căutarea unei patrii.

Dacă ar fi avut Ón vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se Óntoarcă Ón ea.

Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.

Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, c‚nd a fost pus la Óncercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!

El căruia i se spusese: ÑŒn Isaac vei avea o săm‚nţă care-ţi va purta numele!î Căci se g‚ndea că Dumnezeu poate să Ónvie chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca Ónviat din morţi l-a primit Ónapoi.

Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuv‚ntare, care avea Ón vedere lucrurile viitoare.

Prin credinţă Iacov, c‚nd a murit, a binecuv‚ntat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi Ñs-a Ónchinat, rezemat pe v‚rful toiagului său.î Prin credinţă a pomenit Iosif, c‚nd i s-a apropiat sf‚rşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, c‚nd s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat Ónspăim‚ntaţi de porunca Ómpăratului.

Prin credinţă Moise, c‚nd s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere Ómpreună cu poporul lui Dumnezeu dec‚t să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie dec‚t comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de m‚nia Ómpăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea s‚ngelui, pentru ca Nimicitorul celor Ónt‚i născuţi să nu se atingă de ei.

Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe c‚nd Egiptenii, care au Óncercat s-o treacă, au fost Ónghiţiţi.

Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.

Prin credinţă n-a pierit curva Rahav Ómpreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.

Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!

Prin credinţă au cucerit ei Ómpărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji Ón războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.

Femeile şi-au primit Ónapoi pe morţii lor Ónviaţi; unii, ca să dob‚ndească o Ónviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.

Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi Ónchisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi Ón două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit Ómbrăcaţi cu cojoace şi Ón piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, ñ ei, de care lumea nu era vrednică ñ au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile păm‚ntului.

Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea Ón vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăv‚rşire fără noi.