Book of Isaiah, глава 24

Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, Ói răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii; cum se Ónt‚mplă preotului se Ónt‚mplă şi poporului, stăp‚nului ca şi slugii, stăp‚nei ca şi slujnicei, v‚nzătorului ca şi cumpărătorului, celui ce dă cu Ómprumut ca şi celui ce ia cu Ómprumut, datornicului ca şi cel căruia Ói este dator.

Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotăr‚t aşa.

Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt m‚hniţi şi t‚njesc; căpeteniile poporului sunt fără putere, căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile, şi rupeau legăm‚ntul cel veşnic!

De aceea măn‚ncă blestemul ţara, şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării, şi nu mai răm‚ne dec‚t un mic număr din ei.

Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă, suspină.

A Óncetat desfătarea timpanelor, s-a sf‚rşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harfei.

Nu se mai c‚ntă c‚nd se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau.

Cetatea pustie este dăr‚mată; toate casele sunt Ónchise, nu mai intră nimeni Ón ele.

Pe uliţe se strigă după vin; s-a dus orice desfătare, nu mai este nici o veselie Ón ţară.

Numai pustiire a mai rămas Ón cetate, şi porţile stau dăr‚mate.

Da, Ón ţară, Ón mijlocul popoarelor, este ca atunci c‚nd se scutură măslinul, sau ca la culesul ciorchinelor rămase după culesul viei.

Ceilalţi Ónsă, care vor mai răm‚ne, Óşi Ónălţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului.

ÑProslăviţi dar pe Domnul Ón locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, Ón ostroavele mării!î De la marginile păm‚ntului auzim c‚nt‚nd: ÑSlavă celui neprihănit!î Dar eu zic: ÑSunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine!î Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se Ónverşunează la jaf.

Groaza, groapa, şi laţul, vin peste tine, locuitor al ţării!

Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade Ón groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde Ón laţ; căci se deschid stăvilarele de sus, şi se clatină temeliile păm‚ntului!

Păm‚ntul se rupe, păm‚ntul se sfăr‚mă, păm‚ntul se crapă, păm‚ntul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui Ól apasă, cade, şi nu se mai ridică.

Œn ziua aceea, Domnul va pedepsi Ón cer oştirea de sus, iar pe păm‚nt pe Ómpăraţii păm‚ntului.

Aceştia vor fi str‚nşi ca prinşi de război şi puşi Óntr-o temniţă, vor fi Ónchişi Ón gherle, şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi Luna va fi acoperită de ruşine, şi soarele de groază; căci Domnul oştirilor va Ómpărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă Ón faţa bătr‚nilor Lui.