Book of Jeremiah, глава 36

Œn al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, Ómpăratul lui Iuda, următorul cuv‚nt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului: ÑIa un sul de carte, şi scrie Ón ea toate cuvintele, pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua c‚nd ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, p‚nă Ón ziua de azi!

Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de g‚nd să i-l fac, se vor Óntoarce fiecare de la calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.î Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris Óntr-o carte după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia Domnul.

Apoi Ieremia a dat următoarea poruncă lui Baruc: ÑEu sunt Ónchis, şi nu pot să merg la Casa Domnului.

De aceea, du-te tu Ónsuţi, şi citeşte din carte ce ai scris Ón ea după spusele mele, şi anume, cuvintele Domnului, citeşte-le Ón auzul poporului, Ón Casa Domnului, Ón ziua postului: să le citeşti şi Ón auzul tuturor acelora din Iuda, care vor veni din cetăţile lor.

Poate că se vor smeri cu rugăciuni Ónaintea Domnului, şi se vor Óntoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este m‚nia şi urgia, cu care a ameninţat Domnul pe poporul acesta!î Baruc, fiul lui Neriia, a făcut tot ce-i poruncise proorocul Ieremia, şi a citit din carte cuvintele Domnului, Ón Casa Domnului.

Œn al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, Ómpăratul lui Iuda, Ón luna a noua, au chemat la un post Ónaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului şi pe tot poporul venit din cetăţile lui Iuda la Ierusalim.

Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia, Ón auzul Óntregului popor, Ón Casa Domnului, Ón chilia lui Ghemaria, fiul lui Şafan, logofătul, Ón curtea de sus, la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului.

Œnsă Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, auzind toate cuvintele Domnului cuprinse Ón carte, s-a pogor‚t la casa Ómpăratului, Ón odaia de scris a logofătului, unde stăteau toate căpeteniile, logofătul Elişama, Delaia, fiul lui Şemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Şafan, Zedechia, fiul lui Hanania, şi toate celelalte căpetenii.

Şi Mica le-a spus toate cuvintele pe care le auzise, c‚nd citea Baruc Ón carte, Ón auzul poporului.

Atunci toate căpeteniile au trimis la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, să-i spună: ÑIa Ón m‚nă cartea din care ai citit, Ón auzul poporului, şi vino!î Baruc, fiul lui Neriia, a luat cartea Ón m‚nă, şi s-a dus la ei.

Ei i-au zis: ÑŞezi şi citeşte-o Ón auzul nostru.î Astfel Baruc a citit-o Ón auzul lor.

C‚nd au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat cu groază unii la alţii, şi au zis lui Baruc: ÑVom spune Ómpăratului toate cuvintele acestea.î Şi au mai pus lui Baruc următoarea Óntrebare: ÑSpune-ne cum ai scris toate cuvintele acestea după spusele lui!î Baruc le-a răspuns: ÑEl Ómi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea, şi eu le-am scris Ón cartea aceasta cu cerneală.î Căpeteniile au zis lui Baruc: ÑDu-te de te ascunde, tu şi Ieremia, ca să nu ştie nimeni unde sunteţi.î Ei s-au dus apoi la Ómpăratul Ón curte, lăs‚nd cartea Ón odaia de scris a logofătului Elişama, şi au spus toate cuvintele din ea Ón auzul Ómpăratului.

Œmpăratul a trimis pe Iehudi să ia cartea, Iehudi a luat-o din odaia logofătului Elişama, şi a citit-o Ón auzul Ómpăratului şi Ón auzul tuturor căpeteniilor care stăteau Ómprejurul Ómpăratului.

Œmpăratul şedea Ón casa de iarnă, ñ căci era Ón luna a noua ñ şi Ónaintea lui era un foc de cărbuni aprinşi.

După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, Ómpăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului, şi a aruncat-o Ón jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot.

Œmpăratul şi toţi slujitorii lui, care au auzit toate cuvintele acelea, nu s-au Ónspăim‚ntat şi nu şi-au sf‚şiat hainele.

Elnatan, Delaia şi Ghemaria stăruiseră de Ómpărat să nu ardă cartea; dar el nu i-a ascultat.

Ci Ómpăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul Ómpăratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdel, să pună m‚na pe logofătul Baruc şi pe proorocul Ieremia. Dar Domnul i-a ascuns.

După ce a ars Ómpăratul cartea, care cuprindea cuvintele, pe care le scrisese Baruc după spusele lui Ieremia, cuv‚ntul Domnului a vorbit astfel lui Ieremia: ÑIa din nou o altă carte, şi scrie Ón ea toate cuvintele, care erau Ón cea dint‚i carte, pe care a ars-o Ioiachim, Ómpăratul lui Iuda.

Şi despre Ioiachim, Ómpăratul lui Iuda, spune: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Tu ai ars cartea aceasta, zic‚nd: ,Pentru ce ai scris Ón ea cuvintele acestea: ,Œmpăratul Babilonului va veni, va nimici ţara aceasta, şi va nimici din ea oamenii şi dobitoacele?í De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, Ómpăratul lui Iuda: ,Nici unul din ai lui nu va şedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua şi la frig noaptea.

Œl voi pedepsi, pe el, săm‚nţa lui, şi pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor, şi voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului şi peste oamenii lui Iuda, toate nenorocirile cu care i-am ameninţat, fără ca ei să fi vrut să Mă asculte!î Ieremia a luat o altă carte şi a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris Ón ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese Ón foc Ioiachim, Ómpăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.