Book of Jeremiah, глава 38

Şefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Paşhur, Iucal, fiul lui Şelemia, şi Paşhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele, pe care le spunea Ieremia Óntregului popor, zic‚nd: ÑAşa vorbeşte Domnul: ,Cine va răm‚ne Ón cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi şi se va duce la Haldei, va scăpa cu viaţă, va avea ca pradă viaţa lui, şi va trăi.

Aşa vorbeşte Domnul: ,Cetatea aceasta va fi dată Ón m‚na oştirii Ómpăratului Babilonului, şi o va lua!í Atunci căpeteniile au zis Ómpăratului: ,Omul acesta ar trebui omor‚t! Căci Ónmoaie inima oamenilor de război care au mai rămas Ón cetatea aceasta, şi a Óntregului popor, ţin‚ndu-le asemenea cuv‚ntări; omul acesta nu urmăreşte binele poporului acestuia, şi nu-i vrea dec‚t nenorocirea.î Œmpăratul Zedechia a răspuns: ÑIată-l că este Ón m‚inile voastre; căci Ómpăratul nu poate nimic Ómpotriva voastră!î Atunci ei au luat pe Ieremia, şi l-au aruncat Ón groapa lui Machia, fiul Ómpăratului, care se afla Ón curtea temniţei, şi au pogor‚t Ón ea pe Ieremia cu funii. Œn groapă nu era apă, dar era noroi; şi Ieremia s-a afundat Ón noroi.

Ebed-Melec, Etiopianul, famen-dregător la curtea Ómpăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat Ón groapă. Œmpăratul stătea la poarta lui Beniamin.

Ebed-Melec a ieşit din casa Ómpăratului, şi a vorbit Ómpăratului astfel: ÑŒmpărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău de s-au purtat aşa cu proorocul Ieremia, arunc‚ndu-l Ón groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci Ón cetate nu este p‚ine!î Œmpăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, Etiopianul: ÑIa de aici treizeci de oameni cu tine, şi scoate din groapă pe proorocul Ieremia, p‚nă nu moare!î Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia, şi s-a dus la casa Ómpăratului, Óntr-un loc dedesubtul vistieriei; a luat de acolo nişte petece de haine purtate şi nişte treanţe de haine vechi, şi le-a pogor‚t lui Ieremia Ón groapă, cu nişte funii.

Ebed-Melec, Etiopianul, a zis lui Ieremia: ÑPune aceste petece purtate şi aceste treanţe sub subsuori, sub funii.î Şi Ieremia a făcut aşa.

Au tras astfel pe Ieremia cu funiile, şi l-au scos afară din groapă. Ieremia a rămas Ón curtea temniţei.

Œmpăratul Zedechia a trimis după proorocul Ieremia, şi l-a adus la el la intrarea a treia a Casei Domnului. Şi Ómpăratul a zis lui Ieremia: ÑAm să te Óntreb ceva, să nu-mi ascunzi nimic!î Ieremia a răspuns lui Zedechia: ÑDacă ţi-l voi spune, mă vei omorÓ; iar dacă-ţi voi da un sfat, nu mă vei asculta.î Œmpăratul Zedechia a jurat Ón taină lui Ieremia, şi a zis: ÑViu este Domnul, care ne-a dat viaţa, că nu te voi omorÓ şi nu te voi lăsa Ón m‚inile oamenilor acestora, care vor să-ţi ia viaţa!î Ieremia a zis atunci lui Zedechia: ÑAşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Dacă te vei supune căpeteniilor Ómpăratului Babilonului, vei scăpa cu viaţă, şi nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi Ómpreună cu casa ta.

Dar dacă nu te vei supune căpeteniilor Ómpăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată Ón m‚inile Haldeilor, care o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din m‚inile lor!î Œmpăratul Zedechia a zis lui Ieremia: ÑMă tem de Iudeii care au trecut la Haldei; mă tem să nu mă dea Ón m‚inile lor, şi să mă batjocorească.î Ieremia a răspuns: ÑNu te vor da.î Ascultă glasul Domnului Ón ce-ţi spun, căci o vei duce bine, şi vei scăpa cu viaţă.

Dar dacă nu vrei să ieşi, iată ce mi-a descoperit Domnul: ÑToate nevestele care au mai rămas Ón casa Ómpăratului lui Iuda, vor fi luate de căpeteniile Ómpăratului Babilonului, şi vor zice jelind: ,Prietenii tăi cei buni te-au Ónşelat şi te-au Ónduplecat; dar c‚nd ţi s-au afundat picioarele Ón noroi, ei au fugit!í Toate nevestele tale şi copiii tăi vor fi luaţi de Haldei; şi nu vei scăpa de m‚inile lor, ci vei fi prins de m‚na Ómpăratului Babilonului, şi cetatea aceasta va fi arsă cu foc.î Zedechia a zis lui Ieremia: ÑSă nu ştie nimeni nimic din cuvintele acestea, şi nu vei muri!

Dar dacă vor auzi căpeteniile că ţi-am vorbit, şi dacă vor veni şi-ţi vor zice: ,Spune-ne ce ai spus Ómpăratului, şi ce ţi-a spus Ómpăratul, nu ne ascunde nimic, şi nu te vom omorÓí, ñ să le răspunzi: ,Am rugat pe Ómpărat să nu mă trimită iarăşi, Ón casa lui Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!î Toate căpeteniile au venit la Ieremia şi l-au Óntrebat. El le-a răspuns Óntocmai cum poruncise Ómpăratul. Ei au tăcut atunci, şi au plecat, căci nimeni n-auzise nimic.

Ieremia Ónsă a rămas Ón curtea temniţei p‚nă Ón ziua luării Ierusalimului.î