The Gospel According to John, глава 18

După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de p‚r‚ul Chedron, unde era o grădină, Ón care a intrat El şi ucenicii Lui.

Iuda, v‚nzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.

Iuda, deci, a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de Farisei, şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.

Isus, care ştia tot ce avea să I se Ónt‚mple, a mers spre ei, şi le-a zis: ÑPe cine căutaţi?î Ei I-au răspuns: ÑPe Isus din Nazaret!î. Isus le-a zis: ÑEu sunt!î. Iuda, v‚nzătorul, era şi el cu ei.

C‚nd le-a zis Isus: ÑEu suntî, ei s-au dat Ónapoi, şi au căzut jos la păm‚nt.

El i-a Óntrebat din nou: ÑPe cine căutaţi?î ÑPe Isus din Nazaretî, I-au zis ei.

Isus a răspuns: ÑV-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.î A zis lucrul acesta ca să se Ómplinească vorba, pe care o spusese: ÑN-am pierdut pe nici unul din aceia, pe care Mi i-ai dat.î Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.

Isus a zis lui Petru: ÑBagă-ţi sabia Ón teacă. Nu voi bea paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?î Ceata ostaşilor, căpitanul lor, şi aprozii Iudeilor, au prins deci pe Isus, şi L-au legat.

L-au dus Ónt‚i la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot Ón anul acela.

Şi Caiafa era cel ce dăduse Iudeilor sfatul acesta: ÑEste de folos să moară un singur om pentru norod.î Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, şi a intrat cu Isus Ón curtea marelui preot.

Petru Ónsă a rămas afară la uşă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa, şi a băgat pe Petru Ónăuntru.

Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: ÑNu cumva şi tu eşti unul din ucenicii omului acestuia?î ÑNu suntî, a răspuns el.

Robii şi aprozii care erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig: şi se Óncălzeau. Petru stătea şi el cu ei, şi se Óncălzea.

Marele preot a Óntrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre Ónvăţătura Lui.

Isus i-a răspuns: ÑEu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am Ónvăţat pe norod Ón sinagogă şi Ón Templu, unde se adună toţi Iudeii, şi n-am spus nimic Ón ascuns.

Pentru ce Mă Óntrebi pe Mine? Œntreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.î La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, care stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, şi a zis: ÑAşa răspunzi marelui preot?î Isus i-a răspuns: ÑDacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?î Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa.

Simon Petru stătea acolo, şi se Óncălzea. Ei i-au zis: ÑNu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Lui?î El s-a lepădat, şi a zis: ÑNu sunt.î Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia Ói tăiase Petru urechea, a zis: ÑNu te-am văzut eu cu El Ón grădină?î Petru iar s-a lepădat. Şi Óndată a c‚ntat cocoşul.

Au adus pe Isus de la Caiafa Ón odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat Ón odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată m‚nca Paştele.

Pilat deci a ieşit afară la ei, şi le-a zis: ÑCe p‚ră aduceţi Ómpotriva omului acestuia?î Drept răspuns, ei i-au zis: ÑDacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi Ón m‚inile tale.î Atunci Pilat le-a zis: ÑLuaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.î ÑNouă nu ne este Óngăduit de Lege să omor‚m pe nimeniî, I-au zis Iudeii.

Aceasta s-a Ónt‚mplat ca să se Ómplinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.

Pilat a intrat iarăşi Ón odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: ÑEşti Tu Œmpăratul Iudeilor?î Isus i-a răspuns: ÑDe la tine Ónsuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!î Pilat a răspuns: ÑEu sunt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat Ón m‚na mea: ce ai făcut?î ÑŒmpărăţia Mea nu este din lumea aceastaî, a răspuns Isus. ÑDacă ar fi Œmpărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat Ón m‚inile Iudeilor; dar acum, Œmpărăţia Mea nu este de aici.î ÑAtunci un Œmpărat tot eşti!î I-a zis Pilat. ÑDaî, a răspuns Isus. ÑEu sunt Œmpărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit Ón lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.î Pilat I-a zis: ÑCe este adevărul?î Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Œmpăratul Iudeilor?î Atunci toţi au strigat din nou: ÑNu pe El, ci pe Baraba!î Şi Baraba era un t‚lhar.