Book of Leviticus, глава 23

Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ÑVorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Iată sărbătorile Domnului, pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele: Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sf‚ntă. Să nu faceţi nici o lucrare Ón timpul ei: este Sabatul Domnului, Ón toate locuinţele voastre.

Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veţi vesti la vremurile lor hotăr‚te.

Œn luna Ónt‚ia, Ón a patrusprezecea zi a lunii, Óntre cele două seri, vor fi Paştele Domnului.

Şi Ón a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor Ón cinstea Domnului; şapte zile să m‚ncaţi azimi.

Œn ziua Ónt‚ia, să aveţi o adunare sf‚ntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.

Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. Œn ziua a şaptea să fie o adunare sf‚ntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.î Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ÑVorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,C‚nd veţi intra Ón ţara pe care v-o dau, şi c‚nd veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca p‚rgă a secerişului vostru.

El să legene snopul Óntr-o parte şi Óntr-alta Ónaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene Óntr-o parte şi Óntr-alta, a doua zi după Sabat.

Œn ziua c‚nd veţi legăna snopul, să aduceţi, ca ardere de tot Domnului, un miel de un an fără cusur; să adăugaţi la el două zecimi de efă din floarea făinii, frăm‚ntată cu untdelemn, ca dar de m‚ncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului; şi să aduceţi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.

Să nu m‚ncaţi nici p‚ine, nici spice prăjite sau pisate, p‚nă Ón ziua aceasta, c‚nd veţi aduce un dar de m‚ncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, Ón toate locurile Ón care veţi locui.

De a doua zi după Sabat, din ziua c‚nd veţi aduce snopul ca să fie legănat Óntr-o parte şi Óntr-alta, să număraţi şapte săptăm‚ni Óntregi.

Să număraţi cincizeci de zile p‚nă Ón ziua care vine după al şaptelea Sabat; şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de m‚ncare.

Să aduceţi din locuinţele voastre două p‚ini, ca să fie legănate Óntr-o parte şi Óntr-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii, şi coapte cu aluat: acestea sunt cele dint‚i roade pentru Domnul.

Afară de aceste p‚ini, să aduceţi ca ardere de tot Domnului şapte miei de un an fără cusur, un viţel şi doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de m‚ncare şi jertfa de băutură obişnuite, ca dar de m‚ncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului.

Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, şi doi miei de un an ca jertfă de mulţumire.

Preotul să legene aceste dobitoace Óntr-o parte şi Óntr-alta ca dar legănat Ónaintea Domnului, Ómpreună cu p‚inea adusă ca p‚rgă şi cu cei doi miei: ele să fie Ónchinate Domnului, şi să fie ale preotului.

Œn aceeaşi zi, să vestiţi sărbătoarea, şi să aveţi o adunare sf‚ntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, Ón toate locurile Ón care veţi locui.

C‚nd veţi secera semănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din c‚mpul tău, şi să nu str‚ngi ce răm‚ne de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.î Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ÑVorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Œn luna a şaptea, Ón cea dint‚i zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de tr‚mbiţe, şi o adunare sf‚ntă.

Atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.î Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ÑŒn ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sf‚ntă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.

Să nu faceţi nici o lucrare Ón ziua aceea, căci este ziua ispăşirii, c‚nd trebuie făcută ispăşire pentru voi Ónaintea Domnului, Dumnezeului vostru.

Oricine nu se va smeri Ón ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui.

Pe oricine va face Ón ziua aceea vreo lucrare oarecare, Ól voi nimici din mijlocul poporului lui.

Să nu faceţi nici o lucrare atunci. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, Ón toate locurile Ón care veţi locui.

Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele Ón ziua aceasta; din seara zilei a noua p‚nă Ón seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.î Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: ÑVorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ,Œn a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi sărbătoarea corturilor, Ón cinstea Domnului, timp de şapte zile.

Œn ziua Ónt‚i să fie o adunare sf‚ntă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă Ón timpul ei.

Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare sf‚ntă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nici o lucrare de slugă Ón timpul ei.

Acestea sunt sărbătorile Domnului, Ón care veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de m‚ncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotăr‚tă.

Afară de aceasta să păziţi Sabatele Domnului, şi să vă aduceţi darurile voastre Domnului, să aduceţi toate jertfele făcute pentru Ómplinirea unei juruinţe şi toate darurile voastre făcute de bună voie.

Œn a cincisprezecea zi a lunii acesteia a şaptea, c‚nd veţi str‚nge roadele ţării, să prăznuiţi o sărbătoare Ón cinstea Domnului, timp de şapte zile: cea dint‚i zi să fie o zi de odihnă, şi a opta să fie tot o zi de odihnă.

Œn ziua Ónt‚i să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de r‚u, şi să vă bucuraţi Ónaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile.

Œn fiecare an să prăznuiţi sărbătoarea aceasta Ón cinstea Domnului, timp de şapte zile. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri. Œn luna a şaptea s-o prăznuiţi.

Şapte zile să locuiţi Ón corturi; toţi băştinaşii din Israel să locuiască Ón corturi, pentru ca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască Ón corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.î Aşa a spus Moise copiilor lui Israel care sunt sărbătorile Domnului.