The Gospel According to Matthew, глава 10

Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.

Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dint‚i, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu; Simon Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a v‚ndut pe Isus.

Aceştia sunt cei doisprezece, pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat Ónvăţăturile următoare: Să nu mergeţi pe calea păg‚nilor şi să nu intraţi Ón vreo cetate a Samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.

Şi pe drum, propovăduiţi, şi ziceţi: ÑŒmpărăţia cerurilor este aproape!î Vindecaţi pe bolnavi, Ónviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.

Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă Ón br‚urile voastre, nici traistă pentru drum, nici două haine, nici Óncălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.

Œn orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să răm‚neţi la el p‚nă veţi pleca.

La intrarea voastră Ón casă, uraţi-i de bine; şi dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se Óntoarcă la voi.

Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.î Adevărat vă spun că, Ón ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, dec‚t pentru cetatea aceea.

Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi Ón mijlocul lupilor. Fiţi dar Ónţelepţi ca şerpii, şi fără răutate ca porumbeii.

Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da Ón judecata soboarelor, şi vă vor bate Ón sinagogile lor.

Din pricina Mea, veţi fi duşi Ónaintea dregătorilor şi Ónaintea Ómpăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie Ónaintea lor şi Ónaintea Neamurilor.

Dar, c‚nd vă vor da Ón m‚na lor, să nu vă Óngrijoraţi, g‚ndindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar Ón ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi Ón voi.

Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula Ómpotriva părinţilor lor, şi-i vor omorÓ.

Veţi fi ur‚ţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda p‚nă la sf‚rşit, va fi m‚ntuit.

C‚nd vă vor prigoni Óntr-o cetate, să fugiţi Óntr-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel p‚nă va veni Fiul omului.

Ucenicul nu este mai presus de Ónvăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său.

Ajunge ucenicului să fie ca Ónvăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăp‚nul casei L-au numit Beelzebul, cu c‚t mai mult vor numi aşa, pe cei din casa lui?

Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.

Ce vă spun Eu la Óntuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor.

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul Ón gheenă.

Nu se v‚nd oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe păm‚nt fără voia Tatălui vostru.

C‚t despre voi, p‚nă şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.

Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ dec‚t multe vrăbii.

De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi Ónaintea oamenilor, Ól voi mărturisi şi Eu Ónaintea Tatălui Meu care este Ón ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine Ónaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu Ónaintea Tatălui Meu care este Ón ceruri.

Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe păm‚nt; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.

Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa.

Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult dec‚t pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult dec‚t pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.

Cine Óşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine Óşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va c‚ştiga.

Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

Cine primeşte un prooroc, Ón numele unui prooroc, va primi răsplata unui prooroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, Ón numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.

Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, Ón numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.î