(Către mai marele cÓntăreţilor. Un psalm al lui David.) Ascultă-mi glasul, Dumnezeule, cÓnd gem! Ocroteşte-mi viaţa Ómpotriva vrajmaşului de care mă tem!

Păzeşte-mă de uneltirile celor răi, de ceata gălăgioasă a oamenilor nelegiuiţi!

Ei Óşi ascut limba ca o sabie, Óşi aruncă vorbele lor amare, ca nişte săgeţi, ca să tragă Ón ascuns asupra celui nevinovat: trag asupra lui pe neaşteptate, fără nici o frică.

Ei se Ómbărbătează Ón răutatea lor: se sfătuiesc Ómpreună ca să Óntindă curse, şi zic: ,,Cine ne va vedea?

Pun la cale nelegiuiri, şi zic: ,,Iată-ne gata, planul este făcut!`` O prăpastie este lăuntrul şi inima fiecăruia!

Dar Dumnezeu aruncă săgeţi Ómpotriva lor: deodată iată -i loviţi.

Limba lor le -a pricinuit căderea; şi toţi cei ce -i văd, clatină din cap.

Toţi oamenii sÓnt cuprinşi de frică, şi mărturisesc: ,,Iată ce a făcut Dumnezeu,`` şi recunosc că aceasta este lucrarea Lui!

Cel neprihănit se bucură Ón Domnul şi Ón El Óşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sÓnt fericiţi.