Letter of Paul to the Romans, глава 7

Nu ştiţi, fraţilor, ñ căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea ñ că Legea are stăp‚nire asupra omului c‚tă vreme trăieşte el?

Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei c‚tă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.

Dacă deci, c‚nd Ói trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.

Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit Ón ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a Ónviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.

Căci, c‚nd trăiam sub firea noastră păm‚ntească, patimile păcatelor, aţ‚ţate de Lege, lucrau Ón mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.

Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu Óntr-un duh nou, iar nu după vechea slovă.

Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut dec‚t prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ÑSă nu pofteşti!î Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască Ón mine prin porunca tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.

Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar c‚nd a venit porunca, păcatul a Ónviat, şi eu am murit.

Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin Ónsăşi, porunca aceasta m-a lovit cu moartea.

Aşa că Legea, negreşit, este sf‚ntă, şi porunca este sf‚ntă, dreaptă şi bună.

Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

Ştim, Ón adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt păm‚ntesc, v‚ndut rob păcatului.

Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte Ón mine.

Ştiu, Ón adevăr, că nimic bun nu locuieşte Ón mine, adică Ón firea mea păm‚ntească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte Ón mine.

Găsesc dar Ón mine legea aceasta: c‚nd vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

Fiindcă, după omul dinăuntru Ómi place Legea lui Dumnezeu; dar văd Ón mădularele mele o altă lege, care se luptă Ómpotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este Ón mădularele mele.

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?Ö Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!Ö Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea păm‚ntească, slujesc legii păcatului.